Oglinzile lui Pinocchio
Corina Șuteu – Ministrul Culturii
Bienala de la Veneția este și va rămâne un spațiu privilegiat al gândirii creative, în formele ei cele mai elaborate.
Construcția unui proiect architectural pentru Bienală constituie nu numai o piatră de încercare a capacității de a propune un concept inovator, ieșit din comun, ci și obligația punerii într-o perspectivă globală a stării de identitate creativă ca identitate națională. Acesta este mesajul pe care, de fiecare dată, artiștii angrenați în proiecte îl generează și îl pun în practică.
Intro
Attila Kim – Comisar
Formularea temei și implicit titlul acestei ediții a Bienalei – Reporting From the Front (raportând de pe front), definește o acțiune în timpul prezent și amplasează arhitectul în centrul atenției, prin încredințarea rolului de mesager, asumând astfel, pe lângă obiectivitatea și profesionalismul cu care acesta abordează și rezolvă provocările pe plan local, și subiectivitatea raportării în cadrul global. Așadar, fiecare relatare, fiecare acțiune prezentată și fiecare unghi de vedere ales implică prezența arhitectului crainic și inevitabil întoarce privirile spre noi înșine, actori activi ai acestor scene locale. Modul de raportare la propria persoană definește poziționarea și relaționarea noastră față de contextul profesional global și determină construirea punților de legătură atât de necesare pentru a transforma experiențele punctuale într-un know-how universal.
Portret de roată dințată
Tiberiu Bucșa
Selfie Automaton vorbește despre mecanisme și rolul individual în alcătuirea și funcţionarea acestora. Alcătuirea vine din trei direcţii – a arhitecturii, a lumii spectacolului și a artei – și funcţionează în jurul unui nucleu comun, automatele mecanice. Obiecte bizare și comice, acestea sunt pretext și modalitate de comunicare, între autori și publicul bienalei.
Mec-anima: Mașini care râd de rasa umană
Stathis Markopoulos
Milioane de lucruri care ne înconjoară, obiectele, în general percepute ca neînsuflețite, devin, în anumite circumstanțe, “vii”, iar noi le tratăm ca atare, dezvoltând o relație cu ele.
Fotografie de grup cu mecanism
Dana Vais
E imposibil de obținut, la o distanță de un braț, un unghi suficient pentru un selfie de grup reprezentativ al arhitecților din România – în caz că am ține să ne facem unul, ca să-l atârnăm într-o expoziție de prezentare națională. Să-ți faci selfie presupune și să te auto-iubești cât de cât. Noi ne iubim narcisist, asta nu-i o problemă, dar fiecare în parte sau ca grupuri mici, în niciun caz în ceea ce am putea avea reprezentativ toți împreună. În plus, dorim să ne arătăm speciali, iar selfie-urile au totuși, inexplicabil, efectul automat de a ne face să arătăm toți cam la fel. Așa că – paradoxal – clișeele surprinse la întâmplare s-ar putea să fie mai relevante pentru mediul nostru arhitectural decât înscenările regizate ale autopromovării colective.